Mandala Journeys s-a născut din visele și experiențele noastre prin locuri și culturi care ne-au fascinat și care ne-au îmbogățit ca oameni.
Acestea au fost incursiunile care ne-au scos de cele mai multe ori în afara zonei noastre de confort. Experiențele care au scris, pe nesimțite, povestea călătoriei noastre interioare ca experiențe inițiatice în procesul devenirii. Trebuie să recunoaștem că fiecare experiență de călătorie ne schimbă și ne modelează mințile și sufletele. Călătoriile schimbă definitiv percepția pe care o aveam anterior despre lume și despre noi înșine. Ele contribuie la a ne transforma în oameni noi, pe care nu îi intuiam înainte. Fiecare are propriile experiențe declanșatoare: o aventură neașteptată, cunoașterea unei familii de localnici sau o piațetă aglomerată și colorată, viermuind de oameni, zgomote și mirosuri.
Astfel definim noi experiențele pe care le propunem călătorului din voi – ca pe un proces asumat de devenire.
Pentru noi este vorba despre descoperirea autentică a unor culturi noi și despre redescoperirea celor pe care credeam că le cunoaștem deja. Este despre locații naturale uimitoare, munți, junglă, deșerturi, oameni și țări. Facem asta pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine și pentru a învăța cum să trăim în armonie cu Mama Pământ și cu tot ce respiră pe și prin ea.
Ne punem în joc toată pasiunea și experiența câștigată pe tot cuprinsul globului pentru a îi îndruma pe cei dornici să exploreze necunoscutul, și organizăm incursiuni care să îți deschidă mintea și sufletul, astfel încât tu să CĂLĂTOREȘTI ACOLO UNDE SIMȚI.
Din poartă’n poartă prin Brașov
Mergând prin Brașov te-ai întrebat vreodată cum s-a născut Cetatea Kronstadt, micul burg german cu case strâns lipite, umbrite de acoperișuri adăpostite parcă la umbra Bisericii Negre? Prin câte a trecut și cui au aparținut clădirile de referință din oraș? Arhitectura veche a clădirilor de toate stilurile, cu fațadele maiestuoase și ornamentate, case mari cu porți ferecate, ce nu permit priviri indiscrete în interiorul curților misterioase, îți trezesc curiozitatea pentru cei care au locuit odată aici?
Descoperă Brașovul, poveștile care i-au marcat locuitorii și legendele care i-au clădit renumele, în cel mai complet ghid audio, îmbogățit cu descrieri text și imagini grafice.
Împreună, vom descoperi la pas istoria fascinantă a unuia dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Sud-Estul Europei
Mandala Travel - agentie de turism online eco friendly
Proiect cofinantat prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Cum călătorești
-
elena @ 09/02/2021 07:08
Balsam pentru suflet
Cu câteva zile in urma, am decis sa dedic un timp vizitării Brașovului, eram in zona pentru un retreat si am adăugat sejurului o zi
-
Ciprian @ 01/04/2021 03:53
Foarte bun!
Un tur frumos elaborat, cu informație consistentă și bine sistematizată. Felicitări!
-
Évi @ 11/26/2020 02:35
Tourist in my city
De când stau în Braşov admir casele din centrul istoric, mi-am imaginat cum ar fi să trăiesc în perioada în care au fost construite, dar