Despre noi

Noi suntem Mandala Journeys

Mandala Journeys s-a născut din visele și experiențele noastre prin locuri și culturi care ne-au fascinat și care ne-au îmbogățit ca oameni.

Acestea au fost incursiunile care ne-au scos de cele mai multe ori în afara zonei noastre de confort. Experiențele care au scris, pe nesimțite, povestea călătoriei noastre interioare ca experiențe inițiatice în procesul devenirii.

Trebuie să recunoaștem că fiecare experiență de călătorie ne schimbă și ne modelează mințile și sufletele. Călătoriile schimbă definitiv percepția pe care o aveam anterior despre lume și despre noi înșine. Ele contribuie la a ne transforma în oameni noi, pe care nu îi intuiam înainte. Fiecare are propriile experiențe declanșatoare: o aventură neașteptată, cunoașterea unei familii de localnici sau o piațetă aglomerată și colorată, viermuind de oameni, zgomote și mirosuri. Astfel definim noi experiențele pe care le propunem călătorului din voi – ca pe un proces asumat de devenire.

Pentru noi este vorba despre descoperirea autentică a unor culturi noi și despre redescoperirea celor pe care credeam că le cunoaștem deja. Este despre locații naturale uimitoare, munți, junglă, deșerturi, oameni și țări. Facem asta pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine și pentru a învăța cum să trăim în armonie cu Mama Pământ și cu tot ce respiră pe și prin ea.

Ne punem în joc toată pasiunea și experiența câștigată pe tot cuprinsul globului pentru a îi îndruma pe cei dornici să exploreze necunoscutul, și organizăm incursiuni care să îți deschidă mintea și sufletul, astfel încât tu să CĂLĂTOREȘTI ACOLO UNDE SIMȚI.

Experiența noastră

„Călători prin esența vieții”

Eu și Andra împărtășim o pasiune profundă pentru înțelegerea vieții pe Pământ în toate dimensiunile sale – de la ritmurile naturii și legăturile subtile dintre toate formele de existență, până la complexitatea sufletului uman. Explorăm cu deschidere frumusețea lumii, învățând continuu din înțelepciunea culturilor străvechi, din filozofiile hinduse și budiste, și din științele moderne ale ecologiei și evoluției.

Credem că viața este o rețea interconectată, o poveste care ne învață empatia, respectul pentru diversitate și responsabilitatea față de mediul care ne susține. În călătoria noastră, punem accent pe armonia dintre minte, suflet și natură, căutând să inspirăm și să fim inspirați de frumusețea și misterul existenței.

Este o călătorie continuă, una care ne învață să ascultăm, să simțim și să trăim cu recunoștință fiecare moment. 🌍✨

Un turism care să aibă în centru atât nevoile călătorului cât și nevoile comunității sau mediului vizitat. Dorim ca fiecare călător în parte să se simtă valorizat, să poată profita la maximum de expertiza și ajutorul ghizilor sau a personalului de suport, să aibă acces în locații și la experiențe de care nu ar avea parte alături de un autocar cu alți 50 de călători. În același timp, călătoriile și experiențele premium oferă valoare comunităților vizitate, un tratament corect localnicilor și o atenție sporită protejării mediului înconjurător și sustenabilității.

Aceasta este viziunea noastră și pentru îndeplinirea ei am înființat împreună Mandala Journeys.

Mandala Journeys
 bazat pe 0 de recenzii
Scrie o recenzie
1
2
3
4
5
Trimite
     
anulare

Scrie o recenzie

Copyright 2020 MANDALA JOURNEYS | By InMotion Media.
Mandala Journeys