Romania
Romania
Călătorește în România
Sate prin care ai trecut, probabil, de nenumărate ori, care oferă călătorului curios uimitoare tradiții si ”muzee” în aer liber încă funcționale . Castele si biserici fortificate în care ți-ai fi dorit să intri. Lăcașuri sfinte de adunare săpate în stânci, astăzi cunoscute ca biserici rupestre care aduc la viață povești adevărate despre credință și luptă împotriva cotropitorilor. Activități și ateliere de manufactură care sunt încă îngrijite și funcționale prin grija generațiilor familiilor care le au în proprietate. Drumuri înguste cu trafic redus de mașini, drumuri de căruță umblate de localnici in drum spre si de la muncile câmpului. Stâne si crescătorii de vite si de bivoli cu practicile lor vechi aliniate oarecum la standardele moderne.
Crezi că știi tot ce îți poate oferi România turistică? Dacă sunteți pasionați de drumeții și de bicicletă și sunteți în căutare de parteneri ați ajuns unde vi se potrivește.
Organizăm excursii montane de una sau mai multe zile cu ghid montan autorizat. Echipa noastră e pregătită să vă ofere cunoștințe despre locurile în care mergeți, despre oameni și obiceiurile lor. Vă asigurăm că după o experiență cu noi veți fi mai bogați și cu cunoștințe tehnice legate de mersul pe munte, cu tot ce presupune o aventură în natură.
Deschide-ți mintea și sufletul către o parte din ceea ce suntem noi toți cei care locuim aceste meleaguri.
Brașov și împrejurimile
Brașov și împrejurimile
”Trebuie să mărturisesc de la început afectivitatea pentru marea familie a Munţilor braşoveni, braţ deschis din trupul uriaş al Carpaţilor, ei înşişi cu bunici, părinţi, copii şi nepoţi în acest arc Bîrsan, prin care săgeată treaz şi mereu de pază, spre negurile de totdeauna, soarele tuturor vîrstelor. Sub acest soare şi sub îmbrăţişarea acestor munţi mi-am săltat dragostea de verde şi înalt, de albastru şi alb, crescînd odată cu anotimpurile acestor munţi şi albind înaintea lor.” (P. Salcudeanu - Muntii Judetului Brasov 1979)
Tara Fagarasului si Colinele Transilvaniei
Tara Fagarasului si Colinele Transilvaniei
Un ținut foarte bine individualizat și astăzi care are de oferit o mulțime de rămășițe ale tradiției și trainiciei oamenilor de pe aceste meleaguri.